News
Două zile de formare intensivă pentru specialiștii din Centrele Multifuncționale CONCORDIA
Peste 20 de specialiști care activează în centrele multifuncționale CONCORDIA din toată țara au participat la ultimele sesiuni ale cursului de instruire dedicat consolidării competențelor profesionale în sprijinirea familiilor aflate în dificultate.
Chișinău, 18 iulie 2025
Sub îndrumarea formatoarelor Valentina Ghenciu și Natalia Semeniuc, participanții au lucrat intens pentru a înțelege mai bine cum pot preveni situațiile de risc, cum pot interveni eficient și cum pot mobiliza comunitatea în sprijinul celor vulnerabili.
Intervenția multidisciplinară – cheia unei abordări eficiente
Pe 17 iulie, agenda a fost concentrată pe importanța echipelor multidisciplinare (EMD) în procesul de intervenție. Participanții au explorat principiile colaborării eficiente în cadrul EMD, au analizat metode de evaluare complexă a cazurilor sociale și au exersat abordări integrate prin exerciții de simulare și studii de caz, intervenție, consiliere și mobilizare comunitară
Vizite la domiciliu, consiliere și implicare comunitară
A doua zi a adus în prim-plan tehnicile de intervenție directă: cum se realizează vizitele la domiciliu, cum se aplică consilierea centrată pe soluții și ce înseamnă, în practică, o mobilizare reală a comunității. S-a pus accent pe participarea activă a copiilor în deciziile care îi privesc, precum și pe prevenirea excluziunii sociale.
La finalul cursului, participanții au primit certificate de participare, în urma unei sesiuni de evaluare și reflecție.
Investim în oameni, pentru a susține familii
Organizația CONCORDIA rămâne ferm angajată în dezvoltarea continuă a echipelor sale, conștientă că un sistem social eficient începe cu profesioniști bine pregătiți. Ne dorim ca sprijinul pe care îl oferim copiilor și familiilor să fie nu doar rapid, ci și relevant, empatic și durabil.
📌 Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Prevenirea și protecția copiilor împotriva violenței în Republica Moldova”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Kindernothilfe E.V.
Continuăm să investim în formare, pentru ca sprijinul oferit copiilor și familiilor să fie nu doar prompt, ci și de calitate.
