News

Specialiștii CONCORDIA, pregătiți pentru a interveni mai eficient în sprijinul copiilor și familiilor vulnerabile

În lunile mai, iunie și iulie 2025, peste 40 de specialiști din centrele multifuncționale CONCORDIA au participat la un program intensiv de instruire. Aceștia au învățat cum să recunoască mai rapid semnele de abuz, cum să intervină în situații de criză și cum să implice comunitatea în protejarea copiilor.

29 iulie 2025

Instruirea a acoperit cinci direcții majore: 

  • Bunăstarea copilului și abordarea centrată pe familie. Cum arată o copilărie sigură? Participanții au discutat despre siguranță, sănătate, respect și incluziune și au analizat ce ajută o familie să rămână unită – de la reziliența părinților până la sprijinul comunității. 

  • Intervenția în cazuri de violență și neglijare. În sesiuni practice, specialiștii au învățat să recunoască semnele de abuz și să planifice pașii corecți ai unei intervenții eficiente, prin studii de caz inspirate din realitate. 

  • Violența bazată pe gen. Discuțiile au vizat rolul fiecărui membru al comunității în prevenirea violenței și combaterea discriminării. Au fost prezentate instrumente concrete de intervenție și exemple de implicare civică. 

  • Lucrul în echipe multidisciplinare. Prin simulări de caz, participanții au exersat colaborarea între profesioniști – asistenți sociali, psihologi și polițiști – în situații complexe care cer decizii rapide și coordonate. 

  • Vizite la domiciliu și consiliere. Au fost prezentate tehnici de consiliere centrată pe soluții și metode prin care familiile în criză pot fi sprijinite. De asemenea, s-a discutat despre cum pot fi implicați copiii în deciziile care îi privesc direct. 

„În teren, o decizie luată la timp poate schimba destinul unui copil. De aceea, astfel de instruiri nu sunt doar necesare, ci vitale”, afirmă unul dintre formatori. 

Proiectul „Prevenirea și protecția copiilor împotriva violenței în Republica Moldova (PPC)” este implementat de A.O. CONCORDIA. Proiecte Sociale, în parteneriat cu Kindernothilfe e.V., cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ)

Newsletter Donează